Transplantul de par reprezinta o operatie exacta si complexa, prin care se recolteaza foliculii de par din partea din spate a capului si se implanteaza in mici incizii din partea din fata. Rezultatul ideal consta in acoperirea zonelor in care nu mai exista par, aceasta fiind una dintre singurele metode sigure si eficiente de combatere a alopeciei. Atunci cand o operatie este nereusita, parul va creste intr-o directie nefireasca si exista un risc ridicat de infectii ale pielii sau cicatrici.
Desi reprezinta riscuri majore atunci cand este efectuat in conditii improprii, costul implantului de par continua sa ramana singurul criteriu pentru cei care aleg sa faca o astfel de procedura in Turcia.
Majoritatea clientilor provin din tarile din Orientul Mijlociu
Caracterizata de o situatie politica incerta, Turcia a ramas o destinatie pentru turismul medical, chirurgia ieftina fiind agreata de multe persoane amatoare de chilipiruri. Conform datelor oficiale, majoritatea clientilor provin din tarile din Orientul Mijlociu, acestia fiind mai putin speriati de tulburarile politice din Turcia decat sunt europenii si nord-americanii.
Insa o interventie de transplant de par in Turcia nu este doar o procedura medicala. Clinicile de implant de par din Istanbul ofera pachete foarte atractive compuse din: transfer de la aeroport la hotel, cazare si operatie pentru a-i atrage pe clienti. Cei mai multi sunt atrasi de un cost redus, insa, de cele mai multe ori, nu iau in calcul riscurile la care se supun.
Angajarea de personal subcalificat in clinici, pentru reducerea costurilor!
Un alt aspect al competitiei intre clinici si al reducerii costurilor este acela ca s-a ajuns la angajarea in clinici de personal subcalificat care sa efectueze procedurile de transplant de par.
Fostii pacienti sunt cei care marturisesc ca nu medicii efectueaza operatiile – in ciuda cerintelor legale ca toate operatiile de transplant de par din Turcia sa fie efectuate de medici, ci de asistente si tehnicieni, medicii intervenind in general doar in cazurile mai complicate.
Majoritatea clinicilor nu respecta legile in vigoare, in ultimii ani cursa pentru clienti depasind ingrijorarile legate de calitate. Pacientii constata dupa interventie ca au fost operati de tehnicieni sau asistente.
Clinicile scapa de sanctiuni deoarece reprezentantii Ministerului Sanatatii sunt tentati sa ia mita si emit doar un avertisment pentru o inspectie oficiala. In momentul in care inspectia chiar are loc, clinica pare sa functioneze complet in regula.
Clinicile turcesti de implant de par low-cost nu folosesc adesea instrumentele de specialitate necesare pentru extragerea unitatilor foliculare, deoarece achizitia acestora este costisitoare. Frecvent, pacientii care sufera transplanturi de par cu costuri reduse, se adreseaza in cele din urma unui chirurg specializat pentru a corecta daunele create, desi in multe cazuri, daunele sunt ireversibile.
O alta problema ar fi aceea ca majoritatea pacientilor se intorc in tara de origine in 48 de ore de la operatie. Din aceasta cauza ei nu primesc ingrijiri postoperatorii adecvate, ceea ce este esential pentru a preveni complicatiile, cum ar fi infectiile. Clinicile din Turcia pot acorda putina atentie ingrijirii postoperatorii a pacientilor tocmai din acest motiv.
MAE a emis recent alerta de calatorie pentru Turcia!
Turcia se confrunta cu atentate teroriste, zone de conflict, ceea ce a avut un impact si asupra turismului clasic: tentativa de lovitura de stat din iulie 2016, atacul clubului de noapte Reina din seara de Anul Nou 2017, soldat cu 39 de victime dintre care 28 de cetateni straini sunt doar cateva exemple.
Ultimele tensiuni de la granita cu Siria au generat atentionari date de Ministerul Afacerilor Externe roman in ceea ce priveste calatoriile in Turcia (https://www.mae.ro/travel-alerts/15977), ultima actualizare fiind chiar de azi.
Volkswagen, si-a retras intentia de a construi o fabrica in Turcia, o investitie de 1.4 miliarde dolari
Pe fondul aceleiasi situatii, unul dintre marii producatori de automobile, Volkswagen, si-a retras intentia de a construi o fabrica in Turcia, o investitie de 1.4 miliarde dolari, deoarece aceasta risca sanctiuni economice pentru interventia sa militara impotriva kurzilor din Siria. Oficialii germani le recomanda omologilor turci sa stopeze ofensiva militara.
Toate aceste motive ne conduc spre o reamintire a riscurilor la care se expune cineva care alege pentru un transplant de par o destinatie precum Turcia. Dar aceasta tara pare a fi nesigura, atat social cat si medical.
Sursa partiala:
https://qz.com
Cum este Turcia atât de cunoscută în acest sens, sunt clinici în România, aceiași prieteni în Turcia, sunt bune și rele, dar este un fapt, cunoscutele clinici de transplant de păr din România sunt foarte scumpe, sunt situația oamenilor atât de buni în România?
Very sad. Be carefuk when you look for a hair tranplant center in Turkey
total de acord cu turcia. am crezut si eu in visul turcesc si am renuntat la o clinic de par din madrid pentru una din istambul. suna foarte bine si mi-a recomandat-o cineva insa mai bine nu mi-o recomanda. am facut ‘economie’ de peste o mie de euro si dupa a trebui sa ma repar aici de la zero. joder nu mai calc in turcia nici macar in vacanta atat de rau mi sa luat de ei…